Imnul Moldovei

Imnul Moldovei

Ilie Micolov

In Moldova locul-i sfânt, leagăn de credință 

Din străbuni am ctitorit pentru biruință. 

La Suceava, intre munți Dumnezeu e-n toate 

Zimbrul tine la un loc oameni si cetate. 

 Multe neamuri am ținut tara ca o florare 

Şi pamantul ce-l avem, fără supărare, 

Locul pe care traim Bucovina-i spune 

Domnul Ştefan l-a sfințit, loc de rugăciune ! 

 Noi, la Putna ne-nchinam si la Sucevita, 

Voronetu-i poarta-n cer, vatra Moldovita, 

Oamenii care-i avem toti is pentru tara, 

Nu ne face nimenea neamul de ocara ! 

 N-am cerut la nimenea, ca avem de toate, 

Sa ne deie Dumnezeu, numai sănătate ! 

Fete si feciori cuminți sa ne poarte neamul 

Cu iubire de părinti, ca bucovineanul ! 

Şi ne-om tine drepți si tari, sa cinstim Lumina, 

In fata lui Dumnezeu, una-i Bucovina ! 

Şi ne-om tine fruntea sus cum ni-e scrisa slova, 

In fata lui Dumnezeu, una e Moldova !

Patria mea e tacuta

Rugaciune la necaz

Rugăciune la necazuri
Scris de Marian ILIE 
Sâmbătă, 03 Septembrie 2011 19:20 

Întru Tine Doamne pun nădejdea mea
şi-Ţi trimit prin preoţi lungul acatist
cu hangerul urii până la plăsea
împlântat în coasta neamului meu trist

Numai Tu ştii Doamne pricina la toate
câte ni se-ntâmplă-n fiecare veac
de-am ajuns să plângem vremile uitate
şi-ntre nemuri - iată, noi - cel mai sărac

Spiritul acela de popor la sapă
prin Grădina Maicii Bunului Tău Fiu
nu mai poartă Doamne Duhul Tău de apă
aer şi lumină-n flaş liliachiu

Parcă ne vândurăm Doamne lui Satan
nu mai suntem semeni nu mai suntem fraţi
tot mai blegi şi ţanţoşi de la an la an
şi-n nemernicie tot mai afundaţi

Numai Tu ştii cine ne dădu otrava
şi ştii calea dreaptă înspre mântuire
iartă-ne păcatul, adu-ne izbava
şi ne umple ţara de milostivire

Că Tu eşti Tăria, Tu eşti Salvatorul
ia-ne dar aproape Sie-Ţi şi ne ceartă
c-am uitat că suntem înşine poporul
uns să-i privegheze Raiului la Poartă

şi peste milenii două continente
am ţinut alături şi le-am populat
cu acele blânde energii latente
dedesubt de coama lanţului carpat...

Slavă înnalţ Ţie Doamne ceresc Tată
şi-ntru izbăvirea nemului mă-nchin
dă-ne Doamne harul Tău încă odată
şi ofrandă Ţie mă dedic. Amin!

Imn vizionar

Dan Verona
(muzica Stefan Hrusca 1981)

Infloresc în cale-ţi teii
mamă dulce, Românie,
şi zăpezile mai rare
tot acoper-o câmpie

tot mai cântă într-un munte
noaptea o privighetoare,
grâul tot va bate-n galben
cât deasupra este soare

am simţit de-atâtea veacuri
ce-i iubirea de moşie,
ce înseamnă să ari singur
pe furtună o câmpie

am simţit şi bucuria
de-a fi ţară românească,
sprijiniţi de Marea Neagră
ca de-o poartă -mpărătească

ne-am simţit la noi acasă
în priveliştea solară,
cu mirosul sfânt de pâine
aurind rotunda ţară

ne-am simţit la noi acasă
între Dunăre şi mare,
ori in munţi, suind cu turme
de albine şi mioare

n-am dorit decât pe masă
aburind rotunda pâine,
n-am dorit decât să fie
apa limpede -n fântâne

n-am dorit decât lumina
să vegheze cu tărie,
somnul pruncilor în leagăn
şi-al seminţelor în glie

în rotunda noastră ţară
noi suntem ca o cetate,
peste care nu va trece
cel ce-n duşmănie bate

în rotunda noastră ţară
însemnat de veac e ramul,
să vegheze-acoperişul
unde stă la cină neamul

noi suntem la noi acasă
noi ne ştim şi dor şi nume,
unde stau Carpaţii teferi
stăm şi noi din veac în lume

astfel ne purtăm veşmântul
de fiinţă românească,
sprijniţi de Marea Neagră
ca de-o poartă-mpărătească

http://www.youtube.com/watch?v=Ek_pb_qirfw
http://www.vesperala.com/index.php?showtopic=794&st=40&start=40

Trei

Actualizarea stării

De Alexandra Svet

Trei

Cred ca nu intamplator,
In limba romana
Cuvintele stiu cuprinde
O lume intreaga
In numai trei litere.
O vesnicie intr-o respiratie.
Totul, intr-o treime.

Har. Dor. Duh.
Cer. Foc. Apa.
Rau. Nou. Bun. Pur. Viu.
Jos, Sus.
Tot.
Rai si Iad.
Mir. Dar. Aur. Nor.
Pom. Rod.
Zid. Usa. Vis
Cad si Iar Urc.
Pot.
Mor.
A Uni.
Noi!
Duh....
Dor...
Har....

Cred ca nu intamplator,
In cele mai frumoase cuvinte
Din limba romana,
Lumea se ascunde intre trei litere...
La fel ca Viata, Moartea, Invierea.
Calea, Adevarul si Viata.

Psalm

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare –
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger,

Să bată alb din aripă la luna,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.

Arghezi 

Limba Noastra

-Alexei Mateevici -

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec, 
Doina dorurilor noastre, 
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii, 
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde, 
Zbuciumul din codrii veşnici, 
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic, 
Că vi-i limba prea săracă, 
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le 'nşirate, -
Te-nfiori adânc şi tremuri.
Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri, 
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.
Limba noastra-i limbă sfânta, 
Limba vechilor cazanii, 
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul, 
Ruginit de multă vreme, 
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării 'n care geme.
Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde -
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată, 
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Mamă ţară

Maică, mulți te-au dușmănit 
ca ești neam blagoslovit,
Unde sapă sapa locul

Sare din pământ norocul.

Ai pământ şi ape multe

Vântul stă să ţi le-asculte.

Şi izvoare

Călătoare...

Crapii-n ele cât berbecii,

În pomi piersici cât dovlecii,

Pepenii de zahăr roşu,

În grâu spicul cât cocoşu.

Pui un bob din el răsare

Mia de mărgăritare:

Dulce binecuvântare

Fiecare fir de vânt

Îl adie un descânt,

Fiecare stea de sus

Îl mângâie cum l-ai pus.

Noaptea-l coace şi ea, luna

Caldă lui întotdeauna

Şi pe câmp cu ceru-n faţă

Câmpul pletele-şi răsfaţă.

În adâncul lui tresare

Altă vatră de izvoare

(Ţi-a făcut destinul semnul)

Untul negru, undelemnul.

Tudor Arghezi

Colecția Poezii pentru copii

Rugăciune

Colecţia: texte si poezii religioase...
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Jianu Liviu-Florian [Florian din Transilvania ]

Vântură-ne, Doamne, pleava aurită,
Şi păstrează numai inima rănită,
Vântură-ne, Doamne, toată îngâmfarea,
Şi păstrează numai jertfa şi răbdarea –


Vântură-ne, Doamne, templele de sine,
Şi păstrează numai dania către Tine,
Vântură-ne, Doamne, sporul şi talanţii,
Şi păstrează numai ce-mpărţim la alţii -


Vântură-ne, Doamne, pleava aurită,
Şi împarte-Ţi numai sângele cu pită,
Vânturaţi pe lume, fără de folos,
Să trăim în Tine, Domnule Hristos…



30 septembrie 2009

http://www.poezie.ro/index.php/poetry/13908437/Rug%C4%83ciune

Imnul Moldovei

 
Ilie Micolov

În Moldova locul-i sfânt, leagăn de credinţă
Din străbuni am ctitorit pentru biruinţă.
La Suceava, între munţi Dumnezeu e-n toate
Zimbrul ţine la un loc oameni şi cetate.

Multe neamuri am ţinut ţara ca o florare
Şi pământul ce-l avem, fără supărare,
Locul pe care trăim Bucovina-i spune
Domnul Ştefan l-a sfinţit, loc de rugaciune !


Noi, la Putna ne-nchinăm si la Suceviţa,
Voroneţu-i poartă-n cer, vatră Moldoviţa,
Oamenii care-i avem toţi îs pentru ţară,
Nu ne face nimenea neamul de ocară !

N-am cerut la nimenea, că avem de toate,
Să ne deie Dumnezeu, numai sănătate !
Fete si feciori cuminţi sa ne poarte neamul
Cu iubire de părinţi, ca bucovineanul !

Şi ne-om ţine drepţi şi tari, să cinstim Lumina,
În faţa lui Dumnezeu, una-i Bucovina !
Şi ne-om ţine fruntea sus cum ni-e scrisă slova,
În faţa lui Dumnezeu, una e Moldova !



http://www.iliemicolov.ro/#

Balada celui bolnav de vis

de Mircea Cruceanu

Sunt bolnav de imagini, o! mamă,
şi-s numai lumină şi-s tot numai rană!

Sunt bolnav de miresme sălbatice, crude
de ferigi, de jnepeni, de stâncile nude.
Sunt bolnav de izvoare, de poieni şi de ciute,
de doinele plânse pe vers şi lăute.

Mă-năbuş de vise, de brazi şi zăpadă,
vreau spaţiu şi chiot, vreau cer şi baladă!
Când alţii, ca lemnul, dorm somnul lor vid
prin codru-amintirii eu calea-mi deschid.

Cu Dragoş şi Molda cobor prin păduri,
descalec cu Ţara, gonind aprigi bouri.
Cu Ştefan la luptă, pornesc împreună,
răpun vârcolacii valhovnici sub lună.

Ţin sfat cu haiducii-n pădurea vălceană,
domniţe şi zâne mi-adorm lângă geană.
Mi-e inima arsă de cald curcubeu
şi rouă din doine imi cere mereu.

Cu-aprinse dorinţe şi dragoste-amară
aştept soarele-nalt să coboare pe Ţară.
Şi-mi scapără visul - izbit amânar-
de sufletul greu de steme şi jar.

Pe fruntea mea arsă aşterne zapadă,
din piept scoate-mi inima şi pune baladă.
Sunt bolnav de atâtea imagini, o! mamă,
şi-s numai lumină, şi-s tot numai rană!

Daca toate acestea fi-vor invatate

 Nicolae Labis

Fiii voștri singuri hotarasc în viață
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voștri singuri, mai târziu învață
Taina ei fierbinte, nobila și grea.

Fiii voștri singuri, mai târziu, firește,
Își aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă, sincera-și rostește
În privința asta cel mai greu cuvânt.

Fiii voștri, însă, trebuie sa-nvețe
Din copilărie încă, de la voi
Primele îndemnuri, primele povețe -
Dorul de lumina, scârba de noroi.

Cât sunt fragezi încă, mame, învățați-i
Sa iubească floarea pura din livezi.
Sa iubească-ntinsă mare și Carpații,
Ce-și înalță-n ceruri fruntea de zapezi.

Sufletul sa-l aibă neîntinat ca floarea,
Ochii lor sa fie limpezi și curați,
Să nutrească patimi vaste cum e marea
Să înalțe gânduri cât acești Carpați.

Oamenii, din suflet, veșnic să iubească,
Frați sa-i socotească, simpli și-ntelepți;
Învățați-i, mame, crâncen sa urască
Pe acei ce-s dușmani oamenilor drepți.

Sa iubească versul, sa iubească struna
Ce-i curat în lume, ce e nou și viu;
Cât sunt mici sa-nvețe a urî minciuna.
Astea nu se-nvață când e prea târziu.

Sa iubească țara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învățați-i, mame, dragostea de țara
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Ea sa le sclipească-n licărul pupilei,
Sa le crească-n suflet blândă ca un spic.
Sa se teama poate de rușinea zilei
Când ar ști ca tarii nu i-au dat nimic.

Dacă toate astea fi-vor învățate,
Restul o sa vina de la sine-apoi
Și-au sa se-mplinească visurile toate
Ce le-ați pus într-inșii, mame scumpe, voi.

blog in constructie

blogul este in constructie cei care vor sa ma sprijine ma pot contacta pe hgrancea@gmail.com