Imnul Moldovei

Imnul Moldovei

Ilie Micolov

In Moldova locul-i sfânt, leagăn de credință 

Din străbuni am ctitorit pentru biruință. 

La Suceava, intre munți Dumnezeu e-n toate 

Zimbrul tine la un loc oameni si cetate. 

 Multe neamuri am ținut tara ca o florare 

Şi pamantul ce-l avem, fără supărare, 

Locul pe care traim Bucovina-i spune 

Domnul Ştefan l-a sfințit, loc de rugăciune ! 

 Noi, la Putna ne-nchinam si la Sucevita, 

Voronetu-i poarta-n cer, vatra Moldovita, 

Oamenii care-i avem toti is pentru tara, 

Nu ne face nimenea neamul de ocara ! 

 N-am cerut la nimenea, ca avem de toate, 

Sa ne deie Dumnezeu, numai sănătate ! 

Fete si feciori cuminți sa ne poarte neamul 

Cu iubire de părinti, ca bucovineanul ! 

Şi ne-om tine drepți si tari, sa cinstim Lumina, 

In fata lui Dumnezeu, una-i Bucovina ! 

Şi ne-om tine fruntea sus cum ni-e scrisa slova, 

In fata lui Dumnezeu, una e Moldova !

Patria mea e tacuta

Rugaciune la necaz

Rugăciune la necazuri
Scris de Marian ILIE 
Sâmbătă, 03 Septembrie 2011 19:20 

Întru Tine Doamne pun nădejdea mea
şi-Ţi trimit prin preoţi lungul acatist
cu hangerul urii până la plăsea
împlântat în coasta neamului meu trist

Numai Tu ştii Doamne pricina la toate
câte ni se-ntâmplă-n fiecare veac
de-am ajuns să plângem vremile uitate
şi-ntre nemuri - iată, noi - cel mai sărac

Spiritul acela de popor la sapă
prin Grădina Maicii Bunului Tău Fiu
nu mai poartă Doamne Duhul Tău de apă
aer şi lumină-n flaş liliachiu

Parcă ne vândurăm Doamne lui Satan
nu mai suntem semeni nu mai suntem fraţi
tot mai blegi şi ţanţoşi de la an la an
şi-n nemernicie tot mai afundaţi

Numai Tu ştii cine ne dădu otrava
şi ştii calea dreaptă înspre mântuire
iartă-ne păcatul, adu-ne izbava
şi ne umple ţara de milostivire

Că Tu eşti Tăria, Tu eşti Salvatorul
ia-ne dar aproape Sie-Ţi şi ne ceartă
c-am uitat că suntem înşine poporul
uns să-i privegheze Raiului la Poartă

şi peste milenii două continente
am ţinut alături şi le-am populat
cu acele blânde energii latente
dedesubt de coama lanţului carpat...

Slavă înnalţ Ţie Doamne ceresc Tată
şi-ntru izbăvirea nemului mă-nchin
dă-ne Doamne harul Tău încă odată
şi ofrandă Ţie mă dedic. Amin!

Imn vizionar

Dan Verona
(muzica Stefan Hrusca 1981)

Infloresc în cale-ţi teii
mamă dulce, Românie,
şi zăpezile mai rare
tot acoper-o câmpie

tot mai cântă într-un munte
noaptea o privighetoare,
grâul tot va bate-n galben
cât deasupra este soare

am simţit de-atâtea veacuri
ce-i iubirea de moşie,
ce înseamnă să ari singur
pe furtună o câmpie

am simţit şi bucuria
de-a fi ţară românească,
sprijiniţi de Marea Neagră
ca de-o poartă -mpărătească

ne-am simţit la noi acasă
în priveliştea solară,
cu mirosul sfânt de pâine
aurind rotunda ţară

ne-am simţit la noi acasă
între Dunăre şi mare,
ori in munţi, suind cu turme
de albine şi mioare

n-am dorit decât pe masă
aburind rotunda pâine,
n-am dorit decât să fie
apa limpede -n fântâne

n-am dorit decât lumina
să vegheze cu tărie,
somnul pruncilor în leagăn
şi-al seminţelor în glie

în rotunda noastră ţară
noi suntem ca o cetate,
peste care nu va trece
cel ce-n duşmănie bate

în rotunda noastră ţară
însemnat de veac e ramul,
să vegheze-acoperişul
unde stă la cină neamul

noi suntem la noi acasă
noi ne ştim şi dor şi nume,
unde stau Carpaţii teferi
stăm şi noi din veac în lume

astfel ne purtăm veşmântul
de fiinţă românească,
sprijniţi de Marea Neagră
ca de-o poartă-mpărătească

http://www.youtube.com/watch?v=Ek_pb_qirfw
http://www.vesperala.com/index.php?showtopic=794&st=40&start=40

Trei

Actualizarea stării

De Alexandra Svet

Trei

Cred ca nu intamplator,
In limba romana
Cuvintele stiu cuprinde
O lume intreaga
In numai trei litere.
O vesnicie intr-o respiratie.
Totul, intr-o treime.

Har. Dor. Duh.
Cer. Foc. Apa.
Rau. Nou. Bun. Pur. Viu.
Jos, Sus.
Tot.
Rai si Iad.
Mir. Dar. Aur. Nor.
Pom. Rod.
Zid. Usa. Vis
Cad si Iar Urc.
Pot.
Mor.
A Uni.
Noi!
Duh....
Dor...
Har....

Cred ca nu intamplator,
In cele mai frumoase cuvinte
Din limba romana,
Lumea se ascunde intre trei litere...
La fel ca Viata, Moartea, Invierea.
Calea, Adevarul si Viata.

Psalm

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici chiar aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare –
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi mă muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger,

Să bată alb din aripă la luna,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.

Arghezi