Daca toate acestea fi-vor invatate

 Nicolae Labis

Fiii voștri singuri hotarasc în viață
Care-i meseria ce o vor urma,
Fiii voștri singuri, mai târziu învață
Taina ei fierbinte, nobila și grea.

Fiii voștri singuri, mai târziu, firește,
Își aleg iubita mângâind-o blând,
Inima lor largă, sincera-și rostește
În privința asta cel mai greu cuvânt.

Fiii voștri, însă, trebuie sa-nvețe
Din copilărie încă, de la voi
Primele îndemnuri, primele povețe -
Dorul de lumina, scârba de noroi.

Cât sunt fragezi încă, mame, învățați-i
Sa iubească floarea pura din livezi.
Sa iubească-ntinsă mare și Carpații,
Ce-și înalță-n ceruri fruntea de zapezi.

Sufletul sa-l aibă neîntinat ca floarea,
Ochii lor sa fie limpezi și curați,
Să nutrească patimi vaste cum e marea
Să înalțe gânduri cât acești Carpați.

Oamenii, din suflet, veșnic să iubească,
Frați sa-i socotească, simpli și-ntelepți;
Învățați-i, mame, crâncen sa urască
Pe acei ce-s dușmani oamenilor drepți.

Sa iubească versul, sa iubească struna
Ce-i curat în lume, ce e nou și viu;
Cât sunt mici sa-nvețe a urî minciuna.
Astea nu se-nvață când e prea târziu.

Sa iubească țara, pentru ea să sară
La nevoie-n ape, la nevoie-n foc.
Învățați-i, mame, dragostea de țara
Ea cuprinde toate-acestea la un loc.

Ea sa le sclipească-n licărul pupilei,
Sa le crească-n suflet blândă ca un spic.
Sa se teama poate de rușinea zilei
Când ar ști ca tarii nu i-au dat nimic.

Dacă toate astea fi-vor învățate,
Restul o sa vina de la sine-apoi
Și-au sa se-mplinească visurile toate
Ce le-ați pus într-inșii, mame scumpe, voi.